Primul pas...
Se pare ca inceputul e intotdeauna greu :). Am atatea de impartasit, dar nu stiu cu ce sa incep. Nu stiu nici ce titlu sa pun, dar asa cum am zis in articolul precedent, vreau sa imi fac timp sa impartasesc cu voi, putini sau multi, nu conteaza cati sunteti cei care imi accesati blogul. Si preotul trebuie sa faca slujba chiar daca e doar un enorias in biserica, nu-i asa? :)
Ei bine, se pare ca nu am o structura, nu am niste pasi pe care mi i-am propus sa ii urmez in acest articol. Cuvintele vor curge de la sine, descriind sentimentele mele. Nu cunosc prea bine arta blogului, regulile sau modul de a posta si promova un articol, Nu acesta e interesul meu. Mai detin un blog. E culinar. Mai bine zis, descrie una din pasiunile mele si anume patiseria. Imi place atat sa le creez, cat si sa le mananc :D. Vreau ca intr-o buna zi aceasta pasiune sa devina mai mult decat niste prajituri facute acasa. :)
Dar, pana atunci, sa revenim...
Intre timp, am gasit titlul "Primul pas". Asa se numeste articolul de azi. De ce? pentru ca e primul articol in care voi descrie povestea mea, calea pe care am ales sa pasesc.
Probabil am mai scris in alte articole, dar nu strica sa repet o mica introducere. Sunt studenta la arhitectura, momentan anul 5, iar acest an universitar am ales sa il petrec in Napoli, cu bursa Erasmus. De ce Napoli? Initial, nu aceasta era destinatia. A venit pe parcurs, dupa alte 2 incercari. Si ma bucur ca am ajuns aici. Eu cred ca "vantul" ne poarta acolo unde trebuie sa ajungem, mai ales cand nu stim in ce directie sa o luam. Locuiesc impreuna cu colegele mele intr-un apartament deosebit, care ne ofera privelisti frumoase in fiecare clipa.
Napoli e un oras cu multa esenta. E un oras istoric, plin de tineri, cu nou, cu vechi, cu educatie uneori si mai putina educatie alteori. Napoli e un mediu care mie mi-a oferit sansa de a ma descoperi, de a ma cunoaste si de a invata sa fiu fericita. Nu zic ca Napoli e locul unde te regasesti, asa cum am crezut la un moment dat ca doar un ashram din India poate sa ma ajute sa ma descopar. Nu, Napoli e locul unde m-am regasit eu si va ramane orasul meu de suflet. Nu ai nevoie de un loc anume pentru a descoperi cine esti. Ai nevoie de dorinta de a vrea asta si de a incepe sa faci asta. Poti fi in Romania, in India sau in Napoli. Locul e doar un instrument, care te ajuta sau te incurca, in functie de cum lucrezi cu el.
Eu am inceput prin a citi. Nu azi, nu ieri, nu de cand am venit in Napoli. Dintotdeauna am citit. Mai putin sau mai mult, mai cu suflet sau doar pentru ca a trebuit, dar am citit. Si cred ca fiecare fraza parcursa la un moment dat, a cladit in timp, iar acum si-au facut efectul. Asa cum o caramida singura nu are un rol prea important, dar alaturi de altele iti formeaza o casa, asa cititul m-a ajutat sa descopar "cine locuieste in casa mea", in trupul meu.
As putea incepe sa insir ultimele carti citite, pe care le "acuz" de schimbarea mea, dar s-ar putea ca pentru tine sa nu aibe acelasi efect. Acest proces nu e o reteta. Vine de la sine, atunci cand trebuie si mai ales cand iti doresti asta.
Eram o persoana careia ii placea sa zambeasca si care nu lasa durerea sa ii iasa la suprafata. Imi placea cititul, sa creez diverse lucruri handmade. Imi placeau plimbarile, sportul, recreerea. Imi placea si arhitectura, asta cand am inceput facultatea. Treptat, am fost descurajata de sistem, de modul de lucru, cam de tot. Si nu mi-am mai gasit placerea in facultate si in ceea ce investisem timp si sentimente.
Acum...si acum sunt o persoana careia ii place sa zambeasca, care face miscare aproape zilnic, chiar daca nu la un nivel la fel de intens ca si in Timisoara. Si acum imi plac plimbarile si handmade-urile. In plus, imi place sa fac prajituri, sa citesc si mai mult si ..imi place sa traiesc in prezent.
Mi-am dorit asta, sa aflu cum e sa traiesc in prezent. Mult, foarte mult. Ma rugam in fiecare seara sa am liniste in suflet si o minte luminata si inteleapta. Intr-un fel sau altul, le aveam dintotdeauna, doar ca nu stiam unde sa le caut. Toti le avem. Toti suntem facuti de acelasi Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea lui si toti suntem facuti din aceeasi tarana. Toti primim cadou un trup, un instrument pe care noi decidem cum il folosim, daca il folosim sau nu.
Am descoperit linistea, fericirea, multumirea, mangaierea Lui Dumnezeu, Ele traiesc in mine, in tine in noi. Traiesc dintotdeauna, doar ca abia acum le-am inteles cu adevarat. Stiam ca "ceea ce suntem noi de fapt suntem ceea ce suntem de dinainte sa ne nastem trupeste si ce suntem dupa ce murim trupeste". Le invatam si la scoala, la ora de religie sau in familie, daca avem noroc de familie crestina. Doar ca nu e de ajuns sa le stim, sau sa le invatam. Trebuie si sa le simtim, E cu totul diferit. E cu totu diferit de cand ma trezesc dimineata linistita, fericita, multumita. E cu totul diferit cand simt cat de importanta e clipa de Acum, cand constientizez ca ziua de maine nu imi apartie si nu are nici un rost sa adun in sufletul meu griji pentru ziua de maine. Maine le rezolv. Daca imi amintesc eu bine, Dan Puric zicea ca "avem voie sa avem griji, dar nu sa ne ingrijoram". Asa e, Ingrijorarea ne imbolnaveste sufletul, ne blocheaza mintea si ne inegreste ziua. Fiecare lucru are rezolvare. Doar moartea trupeasca nu. Nu stim cand ne dam ultima suflare.
Ei bine, dragii mei, va las sa va ganditi si sa meditati un pic la urmatoarea intrebare: faci diferenta intre trairea trupeasca si cea sufleteasca? Una e o calatorie scurta, iar cealalta pentru totdeauna.
Va doresc o saptamana frumoasa si multa bucurie in suflet!
Ei bine, se pare ca nu am o structura, nu am niste pasi pe care mi i-am propus sa ii urmez in acest articol. Cuvintele vor curge de la sine, descriind sentimentele mele. Nu cunosc prea bine arta blogului, regulile sau modul de a posta si promova un articol, Nu acesta e interesul meu. Mai detin un blog. E culinar. Mai bine zis, descrie una din pasiunile mele si anume patiseria. Imi place atat sa le creez, cat si sa le mananc :D. Vreau ca intr-o buna zi aceasta pasiune sa devina mai mult decat niste prajituri facute acasa. :)
Dar, pana atunci, sa revenim...
Intre timp, am gasit titlul "Primul pas". Asa se numeste articolul de azi. De ce? pentru ca e primul articol in care voi descrie povestea mea, calea pe care am ales sa pasesc.
Probabil am mai scris in alte articole, dar nu strica sa repet o mica introducere. Sunt studenta la arhitectura, momentan anul 5, iar acest an universitar am ales sa il petrec in Napoli, cu bursa Erasmus. De ce Napoli? Initial, nu aceasta era destinatia. A venit pe parcurs, dupa alte 2 incercari. Si ma bucur ca am ajuns aici. Eu cred ca "vantul" ne poarta acolo unde trebuie sa ajungem, mai ales cand nu stim in ce directie sa o luam. Locuiesc impreuna cu colegele mele intr-un apartament deosebit, care ne ofera privelisti frumoase in fiecare clipa.
Napoli e un oras cu multa esenta. E un oras istoric, plin de tineri, cu nou, cu vechi, cu educatie uneori si mai putina educatie alteori. Napoli e un mediu care mie mi-a oferit sansa de a ma descoperi, de a ma cunoaste si de a invata sa fiu fericita. Nu zic ca Napoli e locul unde te regasesti, asa cum am crezut la un moment dat ca doar un ashram din India poate sa ma ajute sa ma descopar. Nu, Napoli e locul unde m-am regasit eu si va ramane orasul meu de suflet. Nu ai nevoie de un loc anume pentru a descoperi cine esti. Ai nevoie de dorinta de a vrea asta si de a incepe sa faci asta. Poti fi in Romania, in India sau in Napoli. Locul e doar un instrument, care te ajuta sau te incurca, in functie de cum lucrezi cu el.
Eu am inceput prin a citi. Nu azi, nu ieri, nu de cand am venit in Napoli. Dintotdeauna am citit. Mai putin sau mai mult, mai cu suflet sau doar pentru ca a trebuit, dar am citit. Si cred ca fiecare fraza parcursa la un moment dat, a cladit in timp, iar acum si-au facut efectul. Asa cum o caramida singura nu are un rol prea important, dar alaturi de altele iti formeaza o casa, asa cititul m-a ajutat sa descopar "cine locuieste in casa mea", in trupul meu.
As putea incepe sa insir ultimele carti citite, pe care le "acuz" de schimbarea mea, dar s-ar putea ca pentru tine sa nu aibe acelasi efect. Acest proces nu e o reteta. Vine de la sine, atunci cand trebuie si mai ales cand iti doresti asta.
Eram o persoana careia ii placea sa zambeasca si care nu lasa durerea sa ii iasa la suprafata. Imi placea cititul, sa creez diverse lucruri handmade. Imi placeau plimbarile, sportul, recreerea. Imi placea si arhitectura, asta cand am inceput facultatea. Treptat, am fost descurajata de sistem, de modul de lucru, cam de tot. Si nu mi-am mai gasit placerea in facultate si in ceea ce investisem timp si sentimente.
Acum...si acum sunt o persoana careia ii place sa zambeasca, care face miscare aproape zilnic, chiar daca nu la un nivel la fel de intens ca si in Timisoara. Si acum imi plac plimbarile si handmade-urile. In plus, imi place sa fac prajituri, sa citesc si mai mult si ..imi place sa traiesc in prezent.
Mi-am dorit asta, sa aflu cum e sa traiesc in prezent. Mult, foarte mult. Ma rugam in fiecare seara sa am liniste in suflet si o minte luminata si inteleapta. Intr-un fel sau altul, le aveam dintotdeauna, doar ca nu stiam unde sa le caut. Toti le avem. Toti suntem facuti de acelasi Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea lui si toti suntem facuti din aceeasi tarana. Toti primim cadou un trup, un instrument pe care noi decidem cum il folosim, daca il folosim sau nu.
Am descoperit linistea, fericirea, multumirea, mangaierea Lui Dumnezeu, Ele traiesc in mine, in tine in noi. Traiesc dintotdeauna, doar ca abia acum le-am inteles cu adevarat. Stiam ca "ceea ce suntem noi de fapt suntem ceea ce suntem de dinainte sa ne nastem trupeste si ce suntem dupa ce murim trupeste". Le invatam si la scoala, la ora de religie sau in familie, daca avem noroc de familie crestina. Doar ca nu e de ajuns sa le stim, sau sa le invatam. Trebuie si sa le simtim, E cu totul diferit. E cu totu diferit de cand ma trezesc dimineata linistita, fericita, multumita. E cu totul diferit cand simt cat de importanta e clipa de Acum, cand constientizez ca ziua de maine nu imi apartie si nu are nici un rost sa adun in sufletul meu griji pentru ziua de maine. Maine le rezolv. Daca imi amintesc eu bine, Dan Puric zicea ca "avem voie sa avem griji, dar nu sa ne ingrijoram". Asa e, Ingrijorarea ne imbolnaveste sufletul, ne blocheaza mintea si ne inegreste ziua. Fiecare lucru are rezolvare. Doar moartea trupeasca nu. Nu stim cand ne dam ultima suflare.
Ei bine, dragii mei, va las sa va ganditi si sa meditati un pic la urmatoarea intrebare: faci diferenta intre trairea trupeasca si cea sufleteasca? Una e o calatorie scurta, iar cealalta pentru totdeauna.
Va doresc o saptamana frumoasa si multa bucurie in suflet!
Ca de obicei m-ai cuprins pana la final :) si eu vreau incet incet sa ma directionez spre meditatie dimineata dupa sport :)
RăspundețiȘtergere