viata e un mister

Daca am putea as anticipam lucrurile, probabil ca am incerca sa ne schimbam destinul.dar eea ce e dat sa se intample, se intampla.In clipa in care mi-am pierdut taticul, cel mai minunat si deosebit tatic din lume, nu stiam daca o voi lua razna sau imi voi putea stapani supararea si necazul. Am reusit sa fiu tare si sa ma incurajez cu ideea ca atatea zile i-au fost promise de sus.nu este veste mai sfasietoare decat pierderea vreunui parinte, mai ales daca parintele respectiv e o comoara de nedescris pentru tine. Nu e vorba de situatia financiara, de lucruri materiale,ci de cele spirituale.Am asteptat si am sperat ca se va reface si isi va reveni din starea deplorabila in care era si vom putea sta de vorba asa cum faceam inainte sa se imbolnaveasca. Isi revenise, intr-adevar, a luptat cu toate fortele pe care le-a avut pentru a ami fi inca langa mine si surioara mea.a fost declarat de catre medicul profesor un invingator, un caz special, cum rar intalnesti..
Era un asa de bun si intelegator tatic...imi va fi greu sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu mai e, ca nu mai pot sa il sun sa ii cer sfatul, ca nu  mai pot sa il strang in bate...mi se pare imposibil de crezut ca tatal meu e la 2 metri sub pamat, cand el era mereu in forta, iar atunci cand cadea din caza unei raceli ii trebiau doar 2 zile sa se refaca.
E de necrezut ca tatal meu nu va mai veni la mine in vizita si nu imi va mai trimite pupici special..e trist, dreros..de nedescris ce se intampla in sufletul unu copil cand isi pierde tatal.
Te iubesc taticul meu, te-am iubit mereu si te voi iubi mereu neincetat. Ai plecat de aici de langa mine, dar stiu ca tu veghezi asupra mea de acolo de sus:*:*:*