Azi...ca nicicând

O fi o seara de răscolire a sentimentelor, de retrăire în trecut şi de aprofundare a nostalgiei, mai mult decât o seara de mulţumire, de zâmbete împărtăşite şi de gânduri rostite...
Azi am fost ca mulţi alţii care la scoaterea măştii stradale revine la ceea ce este sufletul de fapt, la starea generală şi la întrebările interioare care nu le poţi auzi şi pentru care nu poţi da răspuns în prezenţa altora.
Se spune că am fost creaţi pentru a trăi împreună, a ne bucura unii de alţii, a plânge unii cu alţii, a crea şi consolida legături sau bariere între noi. Dar când nu mai poţi?
Alegi să scrii?
Alegi să plângi?
Alegi să fugi?
Alegi să te afunzi?
Eu aş zice, inspirată fiind din cele ale filosofilor fă ceea ce doar tu ştii să faci şi uită aproape tot....aminteşte-ţi doar ce te trimite înainte şi bucură-te de zâmbetul sufletului tău...la exterior, e cel mai frumos zâmbet şi cel mai frumos accesoriu..
Până mai târziu, ascultă-ţi inima şi dă-i ceea ce o îmbucură!